Federaţia iraniană de fotbal a cerut celor de la FIFA să ia măsuri împotriva SUA. Federaţia americană de fotbal a înlăturat cuvântul Allah de pe drapelul iranian în postările sale de pe reţelele de socializare, înaintea meciului direct.
Partida de marți, ora 21:00, dintre cele două naţionale este decisivă pentru a stabili ce echipă se va califica alături de Anglia în optimile Cupei Mondiale 2022.
Drapelul Iranului are trei culori, verde, alb şi roşu și în centru scrie Allah.
Steagul a stat 24 de ore pe rețelele sociale, dar federalii americani au spus că au vrut să „arate un sprijin pentru femeile din Iran care luptă pentru drepturile fundamentale ale omului”.
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a anunțat că nu are legătură cu postarea federației. „Așteptăm un meci pașnic și competitiv pe teren. SUA continuă să caute modalități de a sprijini poporul iranian în fața violenței sponsorizate de stat împotriva femeilor și a represiunii brutale împotriva protestatarilor pașnici”, s-a transmis din partea instituției.
Agenția de stat Tasnim a fost mult mai dură: „Prin postarea unei imagini distorsionate a drapelului pe contul său oficial, echipa de fotbal din SUA a încălcat carta FIFA, pentru care o suspendare de zece meciuri este pedeapsă adecvată. Echipa SUA ar trebui exclusă de la Cupa Mondială 2022”.
Marți se joacă meciurile Țara Galilor – Anglia și Iran – SUA, în grupa B a Cupei Mondiale 2022. Primele două clasate se califică în optimile de finală, iar în acest moment clasamentul este: 1. Anglia – 4 puncte, 2. Iran – 3 puncte, 3. SUA – 2 puncte, 4. Țara Galilor – 1 punct.